cactus camping

ma intorc, caut cactus camping. nu am cum sa ma ratacesc pe aici. am sunat-o pe luisa, care a fost anul trecut sa faca the lycian way cu piciorul, si a ajuns sa se plimbe pe coasta cu microbuze locale.

si il gasesc. in drum mai e parcat un motor, o yamaha tenere mai veche, ceea ce e de bine, ca ma intleg cu oamenii cu enduro touringuri :) . si inauntru e lume, o masa mare parca e nunta. din drum ma ia un tip care pare sa stie engleza. barmanul. ii spun ca ma bucur, ca am venit din romania, ca aici voiam sa ajung si sa stau un pic. el zice ca nu, ca maine se inchide cosmelia. hai maaa! pe buneee? de aia am venit pana aici? da, s-a incheiat sezonul...(s-a incheiat poe dracu, e cald la voi ca la noi vara)  uite noi aici facem petrecerea de final. intru insotit de barman. sunt frant de oboseala, dar lumea e prietenoasa, s-au mia imprastiat de la masa cea mare. in marea lor majoritate hipioti turci cam batrani, media de varsta pe la vreo 50, cu plete usor ridicole. Alp (asa il cheama pe barman, dar lumea il striga cu un L ciudat... un fel de Ailp) imi aduce o bere si ii zic sa isi aduca si lui una, ca fac cinste. se bucura, si vine cu doua, apoi ma paraseste imediat si se intoarce cu o farfurie de pilaf cu pui. combustibil pt om. :) stam, vorbim de motoare, de olympos, de turcia si romania. lumea ma gaba in seama, se opresc si schimba cateva cuvinte la masa noastra, le place ca am venit de departe si se mira. inca doua beri, pt mine si Alp. si inca doua. hai ma sa iti platesc. lasa, maine se inchide, nu o sa stie nimeni cte beri au fost in frigider. si mancarea e tot de pomana :). si daca tot sunt aici.. uite.. pot sa dorm diseara printre portocali, in ceardac, imi lasa el niste saltele acolo sa stau boiereste ca pe divan. cica sa nu imi pun cortul, ca poate se uita urat seful lui.
a doua zi il ajutam sa stranga scaunele, sa bata in cuie obloanele, sa isi intinda lantul la tenere-ul lui vechi si apoi am calarit impreuna pana la drumul principal.

pe curbe spre olympos

pana la olympos mai e putin. adica mai sunt cateva ore, dar stiu ca e iar drum de coasta, si asta inseamna ca o sa ma distrez. incepe, viraj la stanga, viraj la dreapta. ma simt cel putin ca la moto gp. si invat, cu fiecare curba, cu fiecare frana. ma simt din ce in ce mai semizeu :) si soseaua serpuieste printre coaste stancoase cu pini si maslini si iar stanga si iar dreapta si iar acceleratie si iar frana. dureaza de foarte mult timp, e cu indeajuns de multa adrenalina si endorfine, si ma tine in priza, si nici macar n-am obosit pentru ca n-ai cum sa te plictisesti pe drumul asta.

 

pe o serpentina care se avanta spre mare ma las furat de peisaj. nu, nu de stanci si de mare. niste gagici cu picioare si funduri misto isi fac poze cu mediterana. 90% sanse sa fie rusoaice. bineinteles fotograful e ceea ce acasa, in limbajul comun am numi un cocalar ordinar din specia comuna.

ma duc cu motorul turat, cum ar veni sa iau un pic din momentul de glorie al tipului, si ma zgaiesc din casca la fete. cam mult, pentru ca virajul s-a apropiat vertiginos si eu n-am apucat inca sa incetinesc. nu mai am timp sa franez si strang puternic din fesieri. adica in limbajul comun din buci. imi dau seama instantaneu ca singurul mod in care nu o sa intru in parapet e sa ma aplec cat mai mult, ca sa iau curba la viteza la care sunt. intra un pic de frana de motor, dar atat. ma aplec asa de tare pe stanga incat mi se pare ca o sa ating cu corpul asfaltul. abia acum imi dau seama cat de putin ma inclinam pana acum. sigur rusoaicele mi-au remarcat tehnica, probabil au crezut ca asa merg eu de obicei :D sanchi!

drumul continua mai lin, trec pe langa myra (orasul unde un episcop s-a apucat sa distruga temple antice si a fost considerat pe urma sfant) dar nu ma opresc, ca-mi pare prea turistic. imi pare un pic rau totusi, mai ales ca stiu din poze ca orasul in stanca e spectaculos.

se insereaza pe la 7, cam cand eu halesc niste kofte intr-un restaurant foarte ieftin cu o panorama de milioane catre mare. ii intreb pe niste francezi daca mai e mult pana la kumluca. nu mai e mult, imi arata orasul peste golf. pare aproape, dar mai fac inca vreo 25 minute pana acolo. opresc intr-o benzinarie dintr-o zona urbana foarte urata si o sun pe luisa cu "s" nu cu "z", prietena de la care stiu de olympos. platesc destui euro pe minut, dar ne distram la telefon. imi spune ca ei au stat la camping cactus, ca acolo e un barman foarte prietenos si ca acolo e mama distractiei in fiecare seara. e deja intuneric, trag tare ca mai am putin, dar drumul urca in serpentine pe dealuri abrupte, si mi se face frig. olympos se pare ca e mai departe decat am calculat.. asa mi s-a parut tot drumul, cam din a doua sau a treia zi dupa plecare. in sfarsit vad indicatorul.

mai sunt 8 km, de coborare spre mare. iau urbele stranse cu atentie. si in sfarsit vad olympos-ul. un drum de pamant si piatra, cae se lungeste spre mare, intr-o vale cu pereti abrupti. locul asta chiar vibreaza cumva. nu caut inca campingul, desi sunt tare obosit si insetat si am chef sa ma odihnesc. ii dau inainte, ma uit in stanga si dreapta la terase, trec pe langa grupuri care de plimba din terasa in terasa. trec de tree houses. din unele baruri se aude muzica live. ce sa mai.. e misto. si nu e multa lume. si la un moment dat se termina olympos-ul, cu niste porti de acces catre cetatea antica. e cazul sa ma intorc, sa imi caut campingul, am terminat turul de onoare. aici drumul s-a terminat.

de aici doar ma intorc spre casa. a fost si este tare frumos.

madness? this is valceleeee

stau cu mana in gaz si cu cotul celalalt pe rezervor. in fata mea merge radu, dupa mine este vamos, si un pic mai in spate este gabi. super baieti cu toti. sunt frant de oboseala si ranjesc ca prostu in casca la 120 la ora. pe langa noi trece unul cu o vitezana, probabil ii parem patetici cum mergem noi asa legal :) habar n-are cat de tare a fost pentru noi ziua asta.

i-am asteptat la indicatorul spre ocnele mari, cum iesi din ramnicu valcea. planul era sa facem baie in strandul sarat, apoi sa intram in traseul de offroad. adica in calea ferata ramnicu valcea-valcele. o cale ferata fantoma, care s-a construit dar nu a fost finalizata niciodata, pentru ca au luat-o niste dealuri instabile la vale. un proiect dement al lui ceausescu despre care vamos a gasit detalii pe un forum al pasionatilor de trenuri. la ocne.. teapa! strandul inchis. apa pare murdara, dar vamos, cu mare pofta de balaceala ne asigura ca asa e tot timpul. conversam cu un vacar care ne sfatuieste sa cerem voie de la politie sa facem baie inainte sa sarim parleazul. prea multa bataie de cap. gabi si radu dau un pic inapoi, si raman "sa pazesca motoarele". niste tanti venite tot cu speranta de baie se uita cu jind cum escaladam eu si cu vamos gardul. sau s-or uita la patratelele de pe abdomenul lui vamos... nu stiu :)

am chef de baie dar apa foarte sarata, iar dusurile nu merg, asa ca raman doar cameraman, in timp ce vamos se joaca in apa care are 80m adancime, dar in care nu poti sa te scufunzi. cand iese si se usuca apa de pe el, ii ramane sare in spatele urechilor. ne urcam in sei, si ne intoarcem spre ramnicu valcea, unde facem si o pauza la benzinarie. papam ceva, si noi si motoarele, apoi trecem prin ramnicu valcea unde mi se confirma parerea mia veche ca toti soferii joaca carmagedon cu pasiune. ignora, trecem de un sens giratoriu, urcam un pic si gata! am ajuns deja in traseu. mergem pe terasament, desi mia degraba e un drum de pamant. vad vagoanele parasite, si mormanul de traverse pe care mi-l aratase vamos pe net. mergem paralel cu drumul spre pitesti, dar undeva vreo 50 m deasupra lui. localnicii folosesc terasamentul ca drum de tara, iar noi practic mergem prin spatele curtilor.

vremea e perfecta si ajungem la primul viaduct. apoi incep pietrele, zici ca e marele grohotis. sunt cam incordat pentru ca abordez pietrisul terasaemntului cu un pic de frica. sunt abia a treia oara pe offroad, si nu sunt obisnuit sa imi fuga fatza si spatele in acelasi timp. pe langa asta am transpirat precum cotabitza, din cauza ca am geaca de touring, nu armura de offroad. dar desi deja ma chinui un pic imi place de mor! baietii se distreaza si ei, zburdand pe pietre. pe gabi nici nu prea il vad, e mult in fata calare pe caprita de klx 250. vamos penduleaza intre "grupul fruntas" si noi, adica intre gabi si grupul format din mine si radu. imi dau seama ca pentru zile ca azi si pentru trasee frumoase ca asta m-am apucat de motociclism. au inceput viaductele, si desi incerc sa le identific aducandu-mi aminte ce citisem pe forumul de trenuri, nu reusesc deloc. de fapt nici nu conteaza. mergem deasupra vailor, pe podurile pline de pietris. dealurile au salcami infloriti si parfumati, vaile sunt pline de flori. luam o mica pauza sub unul din viaducte, si descoperim ca are ecou. inapoi pe cai! calea ferata e invadata de vegetatie, plina de lastari noi, o jungla demna de maceta. n-avem macete asa ca ne folosim de motociclete si de cozoroacele de la castile de enduro sa ne facem loc. e aventura de-a binelea. eu sunt ultimul, in spatele lui radu si ma uit cu gura cascata cum reuseste sa treaca cu ktm-ul 990 adventure, o ditamai balena care e mai mult pentru drum deschis decat pentru inghesuiala asta si sleauri si tufisuri.

ajungem intr-o poiana, aproape de un sat, unde niste oameni veniti cu albinele la padure au parcat o remoca cu stupi. chiar cand sa iesim in luminis radu nimereste intr-un sleau ingust si culca motocicleta, iar cat timp bajbai eu incercand sa pun cricul ca sa il ajut sa o ridice trece vamos in tromba, atingandu-mi oglinda si dand-o peste cap. intre timp radu isi ridica singur motocicleta, lucru pe care nu il credeam omeneste posibil. ii salutam pe apicultori (aud in treacat o mica exclamatie cu "beemve") si o luam in sus pe deal, pe unde pare sa fie drumul corect.

ajung si eu intr-un sleau si las vacuta sa se odihneasca un pic pe partea stanga. o fi obosita zic. imediat vin langa mine gabi si vamos, care ma ajuta, pun mana voiniceste si trag la deal de motocicleta oprita. ne dam seama ca am gresit drumul, asa ca intoarcem si hotaram sa facem pauza la albine. oamenii sunt bucurosi ca ne-am intors, si ies cu faguri proaspat luati din stup, pe care ni-i ofera ca sa "avem energie si sa nu mai cadem". asa aflu ca si gabi era gata sa puna motoreta pe jos, inainte sa ajungem noi. e foarte cald. de fapt nu e, dar eu asa simt, cu echipamentul pe mine. stam putin de vorba cu oamenii si ne arata unde e apa, in vale, la asfalt. sunt foarte prietenosi, iar mierea e chiar de la sursa. vamos e avertizat sa nu se apropie prea mult de stupi, ca albinele or sa se ia e el daca simt miros de parfum.

hotarasc sa fac o mica tura cu gabi pana la fantana, si cat timp incercam noi sa umplem o sticla cu apa, motoreta lui pica de pe cric, singurica. insista sa o ridice singur, dar vreau sa il ajut. o decizie proasta, pentru ca pun mana cu nadejde sub mobra tocmai pe toba incinsa. fara manusa. am ramas fara amprente la doua degete, acum pot sa ma apuc de spargeri e locuinte :) ne intoarcem, ne luam ramas bun de la oamenii cu albinele si apucam din nou drumul bun, pe viaducte.

iarasi jungla, iarasi macete. vamos si gabi merg inainte, eu ma lupt in spate, ghidat de radu. apoi ii pierdem pe primii. ii zic lui radu sa o luam in jos si ne trezim intr-un sat, cu un drum de asfalt, insa ingust de nu cred ca incape o masina. mergem incetisor, cautandu-i din priviri pe baieti, dar degeaba. deodata parasim din nou asfaltul ca sa ajungem fix la primul tunel. scrie frumos in stanga "viata efort creatie" iar in dreapta ömul invinge natura" no shit! :D vacuta se odihneste la umbra langa ktm. iese aburul din tricoul meu, in tunel, si ma bucur de racoare. sun la vamos, dar nu raspunde, apoi suna el si afla unde suntem. ajung amandoi aproape imediat si aflu ca vamos a luat o tranta. il doare mana stanga dar e ok. hotaram ca e o idee buna sa plecam in sir, ca vagoanele, si cum pornim incepem sa facem ca trenul - uuuuuu. tunelul pare promitator, un drum batatorit. chiar si este... prima suta de metri. restul-kilometri intregi- numai pietre instabile. toti merg mai repede ca mine, iar eu opresc de cateva ori, sa imi trag sufletul. e greu dar merg printr-un tunel de tren, cu motocicleta. aroganta maxima! ma tin dupa luminita, si ii ajung din urma. evident doar pentru ca au facut pauza sa ma astepte.

mergem, barbia in piept si cozorocul in crengi. si ajungem la cel mai lung si mai inalt viaduct. pauza o facem chiar la mijloc, pe pilonul podului. imi dau seama ce tura misto e asta, si ca sunt atatea locuri de explorat, chiar langa nasul nostru. si am noroc sa merg cu baietii astia si sa progresez mai mult decat as fi facut-o singur. mai mergem si ajungem la al doilea tunel. bratele deja imi sunt foarte obosite, dar nu am chef sa renunt. la intrarea in al dooilea tunel e plin de apa. vamos a trecut, si zice ca e greu. daca vamos zice ca e greu.. cum o fi pentru mine? trec toti, iar eu raman ca prostu afara. ma simt ca ultimul fraier care ramane pe pod la bungee jumping, desi toate gospodinele au avut curaj sa sara.ma concentrezi si ii dau gaz, prin apa cat roata. doar ca mai sunt si gropi sub apa, asa ca din panica bag picioarele si inund cizmele. macar nu am scapat vacuta. tunelu asta mi-a venit de hac. e lung si foarte greu. chiar foarte greu. imi cedeaza mainile, repetat. adica de vreo 15-20 de ori. e fara exagerare cel mai mare efort pe care l-am facut in viata mea, si am facut destule lucuri grele dpdv fizic.

ajung mai mult mort decat viu la iesire. unde ma mai asteapta o balta. nu mai pot. si vamos se indura sa imi treaca motocicleta. nu e lucru mic, mobra mea adaptata are ambreiajul in drepta, si el o conduce prima oara prin apa. stam mult aici, sa imi revin. ii anunt ca mi-ma facut norma si as cobora la asfalt. sunt multumit de mine. gabi insa insista ca mai e putin, ca ar fi pacat, dar eu sunt multumit si chiar vreau jos, pe drum lin. pornim si drumul pare sa se indure de mine, e mai mult iarba si pamant. mi se pare usor ca pe autostrada, asa ca, mai odihnit, hotarasc sa continui. si asta facem, pana la ultima gara, unde ne strangem mana. inca un pic de chin pe pietre, dar deja am trecut de prag, si nu mai conteaza ca e foarte greu. pe drumul de asfalt a plouat, iar pustimea din sate ne face semn sa tragem de gaz. de acum e doar asfalt, si autostrada pana acasa.

a fost greu. a fost foarte frumos. urarea de "asfalt uscat" mi se pare din ce in ce mai caraghioasa.

intermezzo

intrerupem tramsmisia de la osmanlai(oricum intrerupta deja). pentru ca in viata windriderului si a vacutei ( asa sa el ramana si numele) s-au intamplat lucruri.

vorbim aici doar de lucrurile mobristice, nu de restul, care sunt altfel.
adica, impreunca cu amicul vamos si cu amicul flo am facut o minunata calatorie. scurta ca timp, dar importanta ca desteptare la viata, dupa ceva timp de pauza. da, calatorie nu excursie. si da, nu e prea devreme sa imi fie prieteni. o aventura moderata probabil pentru ei, dar nu un mic lucru pentru mine. nu mai pot sa erg pe munte, din cauza unui genunchi paradit grav. dar de asta mi-am luat si mobra ca asta a mea. ca sa pot sa mai simt ceva din ce era cand emrgeam pe munte. lucrui mici. ca atunci cand iti e cald dupa ce ti-a fost frig. ca atunci cand te odihnesti fiind praf de oboseala fizica. ca atunci cand te speli pe fata de sudoare. c atunci cand oameni pe care nu ii cunosti te invita sa mananci din ce amnanca si ei. a fost minunat, si pentruy ca am descoperit oameni vii si bucurosi, si pentru ca, macar motociclistic, am crescut mai mult decat credeam.
intrebarea de baraj: suntem departe de orice civilizatie?
enjoy!
http://www.youtube.com/watch?v=b1U3ZLHian4&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=eakclyEWxfI&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=r0CwV_9n1zU&feature=related

p.s. multumiri maxime lui vamos pentru tot, de la ghidat, mentorat si descurcat pana la mesterit si compania excelenta. si chiar si tinut motocicleta de cur cand aluneca prin noroaie. si promit ca reeditez materialul video sa il fac si mai misto!

p.p.s. viata n-ar trebui sa fie asa simpla ca in filmuletele astea?

letoon, xanthos, patara

numele astea suna toate adanc, si vechi.
eu cotesc pe un drum al unui satuc, cu campuri intregi de solarii (de legume, nu de pitipoance). prima oprire la letoon. pun vacuta la umbra si platesc cele 2-3 lire. letoon era centrul religios al confederatiei lyciene. practic era doar cartierul general al clericilor.

de fapt oraselul era administrat de xanthos-cea mai mare cetate lyciana, care e la numai 10 km la nord. pasesc incet, flescait de caldura, dar imi place aici. locul e mic, dar am o senzatie de inceput de lume printre ruinele astea.
intai la templul lui Leto, apoi la restul templelor, scufundate acum in mlastina. seamana un pic cu o zona din world of warcraft :) apoi o iau usor pe deal, sa vad amfiteatrul de desupra. stau putin pe unul din locurile unde lycienii stateau odata. poporul asta disparut folosea amfiteatrele doar pentru spectacole artistice.

incerc sa testez acustica amfiteatrului cum mai vezi prin cate-un lonely planet, dar sigur fac eu ceva gresit, ca nu merge. voiam sa vad si sarcofdage si morminte, dar e prea cald deja. asa ca ii multumesc turcului de la intrare, apoi pornesc motorul si plec spre xanthos.

de jos din drum vad mormintele din faleza si intreb o fetita daca merg bine spre cetate. imi da indicatii si are dreptate, parchez la umbra maslinilor. la xanthos - care e unesco world heritage site - ai putea sa intri oricand gratis. cetatea e imensa, iar gardurile de plasa de sarma care mai mult lipsesc nu au cum sa te impiedice. dar zic sa fiu baiat de treaba si sa platesc. oricum nu e scump. leg casca si geaca de ghidon, si plec in tricou. imi fierb picioarele in cizme, o sa fie nasol cand o sa le scot :)

merg intai in stanga, unde sunt sarcofagele monumentale, pe stalpi, amfiteatrul si de unde se vede raul - tot xanthos. o fi fost numit neinspirat dar arata fantastic, un verde tulbure ca de jad.

ma intorc la amfiteatru. cred ca e dublu cat cel de la letoon. ma asez la umbra zidului din spate si ascult un ghid turc care le vorbeste despre istorie unor rednecks englezi. aia stau mahmuri cu berile in mana si fac glume proaste despre lucrurile interesante pe care le spune turcul. el se preface ca se distreaza. eu il ascult. zidul din spate care imi face umbra e facut din pietre neregulate. adica e facut prost, de romani. unde sunt pietre drepte au lucrat lycienii. ei umpleau scena cu apa, pentru acustica mai buna. romanii au modificat-o, pentru lupte cu gladiatori si cu animale salbatice. o iau agale si spre cealalta jumatate de cetate, in dreapta drumului.

 pasesc pe dalele unei esplanade mari, cu gandul sa merg spre necropola, la morminmtele din stanca, sus, pe deal, printre maslini.

 nu ajung chiar pana acolo, ma termina caldura. dar ajung deasupra cetatii si ma uit peste campurile turcesti. am o revelatie: ce se vede acolo alb e folie de plastic, sub care astia cresc tot timpul anului legume. si pe urma romanii inventeaza ca "e mai gustoasa rosia romaneasca". e la fel de gustoasa, doar ca mai putin si mai prost muncita.

daca ai vedea chiar si numai mozaicul asta ti-ai da seama ca xanthos e minunat. dar soarele ma tampeste, si sunt nevoit sa abandonez hoinareala printre ruine. mai am de ajuns la patara, apoi si la olympos, unde pare ca nu o sa mai ajung vreodata.. ma urc pe motor si pornesc. e bine pe drum, e atat de bun vantul care ma vajaie la viteza de croaziera. m-am descheiat de tot la geaca, si am si terminat o sticla de suc. imi place sucul asta de aici, e un fle de limonada chimica slab indulcita.

la patara e bariera. platesti si intri cu masina. sau cu motorul in cazul meu. aici e prima cladire a unui parlament din lume. lycienii au inventat democratia, iar la ei femeile aveau drept de vot si de proprietate. amfiteatrul din patara e in renovare, iar la intrarea in el o turcoaica tot vrea sa imi vanda struguri cu o lira. nu mai am unde sa ii pun, asa ca o refuz. la patara locul e prea larg. se vad morminte pe dealurile din jur, oricum am o senzatie mia degraba de safari istoric. aici e clar de plimbat motorizat, nu cu piciorul, ti-ar lua o zi pe putin. deja mi s-a luat de caldura, si stiu de pe net ca la patara e una din cele mai mininate plaje din lume. zic sa o inceerc. opresc motorul in parcare, mai la umbra, dau jos cizmele (yuck!) si raman in blugi si tricou, cu prosopul pe umar. imi aduc aminte la timp ca ma ard cumplit de soare, si imi iau si sunscreen din bagaj. la plaja se ajunge pe un podet lung de lemn, care serpuieste printre tufisuri uscate. ies in plaja, care de fapt e un mare golf. un singur barulet, si inca o cladire. lume putina, cearsafuri asezate la distanmta confortabila unul de celalat. nu se calca nimeni pe picioare. pot sa imi dau seama imediat ca plaja nu e ca pe net. adica... nisipul nu se compara cu ala de la mamaia sau mai bine de la sfantu gheorghe. e aspru si ma frige rau la picioare. ma duc in niste tufisuri si trag sortul de baie pe mine. nu-mi place, mai ales ca vreo 3 ani la rand n-am pus haine pe mine la plaja, dar trebuie. am vazut inclusiv turcoaice cu val pe cap care faceau baie imbracate. fug spre mare (un fle de a zice.. ma poticnesc fript la talpi) si ajung in sfarsit in apa. am lasat si pasaportul si portofelul in marsupiu, infasurate in blugi. daca mi le ia cineva aia e.. apa e limpede-cristal, si are niste valuri modeste. de fapt e prima data cand fac baie in mediterana. si spre surprinderea mea, e foarte sarata.

imi place, inot putin asa prost cum stiu eu sa inot, apoi ma intorc, multumit si racorit. doar ma balacesc. doar ca nu stiu cum reusesc sa imi infig degetele de pa piciorul drept in nisip si ma fuilgera o durere vie. parca e o arsura. doare intens si ma grabesc spre mal. e nasol, ma uit la deget si s-a inrosit si s-a umftat. ia sa ma vezi acum - epigonul lui steve irwin pe o plaja in turcia. ce prostie. stau in pic sa imi revin, apoi, infigand degetul in nisipul fierbinte la fiecare pas, ma duc sa ma schimb. nu exagerez, chiar ma doare si schiopat. nu stiu ce m-a ciupit, dar nu e deloc misto. mi-a curs putin sange, dar nu mult. seamana un pic cu o intepatura e viespe.. dar nu stiu ce fel de viespi subacvatice au astia aici. degetul s-a umflat moderat, insa cred ca isi revine cand il bag inapoi in cizma. gata si distractia la patara, acum strang din dinti si pornesc spre olympos. astazi sigur o sa fiu acolo!

kameleon (karma?)

merg pe drum, cu muzica in casti. ma umplu de dealurile astea frumoase si stancoase si ma bucur de curbele care aseara, cand eram obosit, ma franau. azi o sa vad cetati ale lycienilor, unul dintre cele mai interesante popoare ale antichitatii. dar deocamdata ma distrez pe drum, desi e deja foarte cald eu ma simt bine la 80 la ora, cu geaca un pic descheiata. trec intr-o portiune mai dreapta intre doua dealuri si ocolesc o piatra. dupa cam 200 m im dau seama ca nu e piatra.in numele lui brigitte bardot! ma uit in oglinda sa nu vina careva din spate, pun frana, semnalizez si intorc la 180 grade, pe celalat sens, ajutandu-ma cu picioarele. doar ca inclin vacuta prea mult, nu mai sunt in stare sa o tin de ghidon si pica jos. eu raman in picioare in mijlocul drumului, ca prostu. ii pun stop la motor, de la butonul de urgenta. apoi ma apuc sa fac semne masinilor care vin in urma. un turc musculos se da jos dintr-un jeep si ma intreaba in engleza daca sunt in regula. ii zic ca nu am cazut, ca am scapat doar mobra. imi zice ca are si el motocicleta. mai vine un turc din alta masina si pune si el osu la treaba. o ridicam, ma urc calare si incerc sa o pornesc repede, sa nu se inece motorul. s-a inecat moderat, am pornit-o dupa cateva incercari.apoi o iau inapoi, spre motivul care m-a intors din drum.

e un cameleon care trece drumul inceeeet. cat am scapat eu motocicleta si am ridicat-o si am pornit-o sa fi tot facut vreun metru. e tot in mijocul soselei why did the cameleon cross the road? :) pe aici trec masini si amaratul si-ar fi luat-o daca il lasam in drum. ma aplec sa il iau, ma aplec spre el si atunci o ia la fuga spre umbra mea de pe sosea. ma surprinde si se urca rapid, apucandu-se cu manutele dibace de cureaua aparatului foto, apoi in sus pe geaca pana pe umar.

red ca arat ca un pirat cu papagal pe umar, doar ca mult mai cool.

ma duc pe un drum secundar, apoi intru adanc cateva zeci de metri printre tufisuri, sa nu il salvez degeaba si sa se intoarca la drum. las umarul spre un valatuc spinos, si blegul se apuca cu coada si manutele de crengi.

acum e smecher, sasaie la mine si ma ameninta cu gura deschisa, in timp ce ochii ma studiaza independent, cu miscari precise. gata ma, acum te dai viteaz ca esti la tine in cartier ...ce sa zic... :P
iar m-am facut leoarca de la caldura

post autoacuzator

ne facem naibii de toata rusinea! auzi. blog de calatorii motociclistice si ajunge lumea la el cu searchphrase "cum sa fac ciorapi tricotati" nu mai merge asa, e timpul sa scoatem degetele de unde sunt si sa le folosim pe tastatura :P